Corul Filarmonicii de Stat ,,Transilvania” a fost înfiinţat în anul 1972, în timpul directoratului maestrului Sigismund Toduţă, renumit compozitor clujean şi, în acelaşi timp, şef de şcoală de compoziţie, a cărui iniţiativă şi perseverenţă au avut o mare pondere în reuşita acestui proiect. Formarea ansamblului a fost încredinţată profesorului Dorin Pop, personalitate proeminentă a artei corale româneşti, a cărui competenţă artistică s-a dovedit prin rezultatele spectaculoase ale acestui început de drum: după abia doi ani de la înfiinţare, Corul Filarmonicii clujene a fost recunoscut ca valoare naţională de prim rang, poziţie pe care o păstrează şi în momentul de faţă.

Începând cu anul 1976, conducerea corului este încredinţată lui Florentin Mihăescu, care l-a secondat pe maestrul Dorin Pop încă de la constituirea corului. Sub conducerea sa, corul marchează primele succese internţionale de răsunet şi înregistrează progrese majore în sporirea potenţialului său expresiv şi repertorial. În anul 1986, ansamblul este preluat de Cornel Groza, discipol al mastrului Dorin Pop. Linia evolutivă trasată de predecesori este continuată cu succes de actualul dirijor, corul marcând, în toţi aceşti ani, cele mai prestigioase şi aplaudate prezenţe în context internaţional şi fiind aclamat ca o formaţie de clasă mondială.

Alături de cei mai valoroşi artişti români, corul a avut prilejul de a colabora, în concertele sale vocal-simfonice, cu renumiţi dirijori ca Gary Bertini, Valeri Gherghiev, Jànos Ferencsik, Pinchas Steinberg, Alexandr Dmitriev, Michi Inoue, Leopold Hager, Maurice Handford, Edward Tschiwjel, Làszlo Heltai, Donato Renzetti, Lü Jia, Klaus Peter Flohr, David Shallon, Antonello Allemandi, precum şi cu orchestre de talie mondială, ca Israel Philharmonic Orchestra, Orchestra Tonhalle Zürich, Orchestra RTL Luxemburg, Lorraine Philharmonic, Orchestra Filarmonicii ,,George Enescu” din Bucureşti, Orchestra Internaţională a Italiei, Jerusalem Symphony Orchestra. Corul a participat cu succes la cele mai importante festivaluri din România – Festivalul George Enescu Bucureşti, Festivalul Toamna Muzicală Clujeană, Festivalul de Muzică Americană Cluj-Napoca, Festivalul Mozart Cluj-Napoca, Festivalul Cluj Modern. Renumele ansamblului a crescut odată cu turneele întreprinse în străinătate, cu prezenţa pe marile scene europene, la Berlin, Düsseldorf, Zürich, Lucerna, Tel Aviv, Ierusalim, Ravello, Pesaro, Macerata, Napoli, Madrid, Barcelona, Cordoba, Luxemburg, Assisi.

O tendinţă manifestă în preocuparea repertorială a ansamblului este alternarea proiectelor vocal-simfonice cu cele de operă şi a cappella, cu un mare accent pe prezentarea celor mai valoroase lucrări ale compozitorilor români, atât pe scenele din ţară, cât şi pe scenele din străinătate, facându-se astfel mesagerul artei interpretative şi creaţiei româneşti: prezentarea operei Oedip de George Enescu la Festivalul de la Lucerna, cu ocazia centenarului naşterii compozitorului român sau premiera absolută a operei Meşterul Manole de Sigismund Toduţă în cadrul Festivalului Toamna Muzicală Clujeană, 1986, sub bagheta lui Emil Simon.

Colaborările Corului Filarmonicii ,,Transilvania” la producţii de operă montate scenic au început deja din anii ‘70-’80, prin colaborările cu Festivalul din Martina Franca şi Pesaro (Italia). Dintre proiectele mai recente, se evidenţiază participările la Festivalul de la Cesarea (Israel), în anul 2000, cu opera Turandot de G. Puccini (în colaborare cu New Israeli Opera Tel Aviv), Ehrenbreitstein (Germania), în 2000, cu operele Nabucco şi Aida de G. Verdi (în colaborare cu Teatrul din Koblenz).

În anul 2003, numele corului clujean se regăseşte pe genericul filmului Patimile lui Hristos în regia reputatului cineast Mel Gibson, cu imprimări realizate la Cluj-Napoca pentru coloana sonoră a acestui film de succes.

Înregistrările radio şi TV ale ansamblului sunt numeroase. Înregistrările discografice recente, în cadrul integralei lucrărilor vocal-simfonice de J. Brahms (Recviemul german, Nänie şi Schicksalslied, cu Orchestra Filarmonicii ,,George Enescu” din Bucureşti, sub bagheta lui Cristian Mandeal, producţie a casei de discuri Arte Nova) au intrat deja, după lansarea lor, în circuitul internaţional.
cornel groza

Cornel Groza (n. 1950) şi-a început pregătirea muzicală la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca. Apoi, a studiat pedagogia muzicală la Academia de Muzică din oraşul nostru. În 1970, a devenit membru al corului de cameră Cappella Transylvanica din Cluj, care, sub conducerea maestrului Dorin Pop a devenit un „centru” coral de marcă. Această experienţă a fost decisivă în alegerea lui Cornel Groza, aceea de a urma cariera de dirijat. În 1972, devine membru fondator al Corului Filarmonicii de Stat „Transilvania”. Din 1978, Cornel Groza predă dirijat la Academia de Muzică „Gh. Dima”, iar în 1986, devine dirijorul permanent al Corului Filarmonicii clujene.

Prin tehnica sa dirijorală excelentă, cunoaşterea completă şi stăpânirea cântului coral, prin simţul fin al sonorităţii, Cornel Groza aduce un impuls vital succesului permanent al Corului Filarmonicii din Cluj-Napoca.

EXTRASE DE PRESĂ ŞI OPINII ALE ARTIŞTILOR

,,…o realizare artistică impecabilă a Corului Filarmonicii din Cluj sub conducerea lui Cornel Groza, în care recunoaştem demnul succesor al minunatului maestru Dorin Pop. Precizia de intonaţie este dusă la ultimele limite, simţul ritmic este ireproşabil, expresia muzicală este coerentă şi convingătoare, cu o vibraţie emoţională bine susţinută” (Cronica, Iaşi, 1990)

,,Sunet foarte consistent, strălucitor şi masiv. Promptitudine a reacţiei, siguranţă a intonaţiei, strălucire vicală şi mare capacitate de diferenţiere. Emisia sunetului optim echilibrată, cu rotunjime şi căldură, pregnanţă a tehnicii corale şi o rară fuziune la acest eminent cor din Cluj” (Luxemburger Wort, Luxemburg, 1992)

,,Corul Filarmonicii din Cluj este o formaţie de elită. Forţă a sonorităţii vocale, claritate în toate compartimentele, dinamică uimitoare şi un simţ muzical perfect. Publicul a dăruit un veritabil triumf coriştilor veniţi din România, pentru a demonstra semnificaţia pe care o dau unui veritabil cor profesionist. Ei se situează printre cele mai mari formaţii internaţionale”
(Verdun, Franţa, 1993)

,,Corul Filarmonicii din Cluj, pregătit de Cornel Groza, a fost evenimentul serii” (Tages Anzeiger, Zürich, 1996)

,,O nemaiauzită transparenţă şi putere sugestivă. Secţiunea bărbătească a făcut furori cu perfecţiunea sa ritmică şi cu impetuozitatea expresiei” (Züriche Zeitung, Zürich, 1997)

,,Un ansamblu muzical de o mare calitate artistică, o mare disciplină muzicală, cu o omogenitate vocală şi o capacitate de comunicare care m-au încântat într-adevăr” (Gary Bertini, Tel-Aviv, 2000)

,,Ascultând Corul Filarmonicii Transilvania în concert la Bucureşti cu Requiemul de Brahms, am fost impresionată până la lacrimi de marea frumuseţe a vocilor, de cultura muzicală; un ansamblu situal la cel mai înalt nivel artistic” (Ileana Cotrubaş, Bucureşti, 2001)

,,Corul român ne-a apropiat pentru prim dată de o tradiţie de cânt legată de liturghia ortodoxă. Cei 40 de artişti ne-au oferit un spectacol distins” (La Nueva Esspan, Gijon, 2004)

< Aprilie 2011 >
Lu Ma Mi Jo Vi Du
        1 2 3
4 5 6 7 8 9 10
11 12 13 14 15 16 17
18 19 20 21 22 23 24
25 26 27 28 29 30